Necesitatea evaluării unei întreprinderi apare când in viata întreprinderii au loc unele schimbări semnificative cum sunt:
Dezvoltarea relaţiilor economice de piaţă au condiţionat mai multe cauze ale evaluării:
Evaluarea unui obiect din motive concrete legate de:
Printre beneficiarii interesaţi de evaluare, pot fi:
A. Orice investitor deţinător de capital care poate avea următoarele intenţii:
B. Acţionarii, interesaţi de o evaluare cât mai corectă a firmei pentru a cunoaşte perspectivele de evoluţie ale acesteia, evoluţie ce le va dicta comportamentul investiţional viitor (şi în primul rând vânzarea unora dintre acţiunile deţinute / cumpărarea de noi acţiuni);
C. Societăţile de asigurări, pentru calculul primelor de asigurare sau a garanţiilor oferite de întreprinderi;
D. Echipa de conducere a fiecărei întreprinderi, este permanent interesată să cunoască estimările de valoare asociate întreprinderii pe care o conduce, pentru:
E. Furnizorii şi creditorii unei întreprinderi, pentru fundamentarea şi negocierea termenilor de plată mai mult sau mai puţin favorabili, sau pentru argumentarea deciziei de conversiune a datoriilor;
F. Salariaţii, în ipoteza comportamentului raţional şi a aplicării normelor statului de drept,care pot cere salarii mai mari numai când firma are o evoluţie favorabilă, materializată în creşterea valorii,
G. Statul, este interesat adeseori de evaluarea întreprinderilor, în special din considerente fiscale sau în scopul privatizării
Componenţa beneficiarilor evaluării este reprezentată în figura 1.1.
Conţinutul economic al evaluării întreprinderii poate fi desprins din momentul în care proprietarii doresc să cunoască mărimea averilor, sau ce părţi din ea au fost vândute, donate, moştenite, expropriate sau supuse impozitării.
A evalua o întreprindere, în linii generale, înseamnă a- i determina în expresie bănească valoarea, exprimată prin preţul probabil al tranzacţiei şi a include în ea proprietăţile sale ca marfă, adică utilitatea şi cheltuielile ce ţin de ea.
Valoarea întreprinderii este o calitate convenţională a acesteia (sau a unui alt bun ,serviciu), ce îi este atribuită, ca urmare a estimărilor efectuate în cadrul procesului de evaluare de către evaluator. Valoarea unui bun este fondată pe noţiunea de schimb, preţul fiind punctul de echilibru, în care vânzătorul şi cumpărătorul (subiecţii afacerii) acceptă tranzacţia, adică este rezultatul negocierii dintre vânzător şi cumpărător.
Preţul reprezintă suma de bani pe care cumpărătorul o plăteşte în schimbul unei unităţi de bun economic, respectiv expresia bănească a valorii de schimb pe care o încasează vânzătorul pentru o unitate din bunul tranzacţionat.
În timp, s-au conturat două teorii mai importante ce au încercat să ofere răspunsuri, măcar parţiale, acestor întrebări: teoria valorii - muncă (obiectivă) şi valorii – utilitate (subiectivă).
Teoria valorii – muncă, a cărui izvor se află în opera economiştilor clasici Adam Smith, David Ricardo, Carl Marx susţine că substanţa valorii economice este munca producătorilor de bunuri, concretizată în noi bunuri economice. Mărimea valorii se manifestă pe piaţă prin valoarea de schimb şi reprezintă raportul cantitativ în care se schimbă două bunuri, adică preţul.
Conform teoriei valorii utilitate sau a utilităţii marginale, valoarea bunurilor se exprimă prin raritatea bunurilor economice şi prin utilitatea pe care indivizii, în calitatea lor de consumatori, o atribuie acestora.
Şcoala neoclasică susţine că valoarea bunurilor economice este dată atât de costul integral ,cât şi de utilitatea ce le-o conferă cumpărătorul, de preferinţele acestuia, preferinţe ce se află sub incidenţa mărimii şi sursei venitului.
A.Marchal a fost primul mare economist, care a luat în consideraţie tehnicile de evaluare, astfel separând teoria valorii de teoria evaluării.
Conceptual, a evalua înseamnă a contribui la determinarea valorii de schimb, ţinând cont de caracteristicile interne ale întreprinderii şi de referinţele externe, care trebuie analizate concomitent.
Evaluarea unei întreprinderi trebuie să ofere un sprijin în fixarea preţului acesteia, prin precizarea unei zone de negociere între vânzător şi cumpărător.
Din punct de vedere financiar, evaluarea întreprinderii poate fi privită ca un proces de estimare şi atribuire unei valori întreprinderii la un moment dat în întregime sau parţial în scopul determinării capacităţii întreprinderii de a genera fluxuri (profit, chash-flow) la dispoziţia proprietarului său, avându-se în vedere, că obiectul evaluării întreprinderii este un “bun”, care are capacitatea de a crea alte “bunuri”.
Elementele de bază, utilizate în evaluarea financiară a întreprinderii, printre care:
- modificări in mărimea si structura capitalului social,
- modificări in numărul si componenta acţionarilor sau asociaţilor,
- actiuni juridice cu scop patrimonial (succesiuni, falimente, partaje), in cazul tranzacţiilor comerciale,
- cu ocazia privatizării
Dezvoltarea relaţiilor economice de piaţă au condiţionat mai multe cauze ale evaluării:
- Vânzarea – cumpărarea întreprinderilor, a părţilor de întreprinderi (active), a acţiunilor sau participaţiilor.
- Fuziunea sau contopirea întreprinderilor
- Divizarea sau separarea întreprinderilor
- Restructurarea sau lichidarea întreprinderii în baza deciziei de evaluare
- Emisiunea de acţiuni. Cotarea la bursă
- Restituirile
- Arendare
- Oferirea de informaţii preliminare pentru flexibilitatea în vânzări de întreprinderi sau cooperări
- Evaluarea unui obiect din motive concrete legate de:
- Evaluarea întreprinderii proprii sau a unor elemente (active) strategice din aceasta
Evaluarea unui obiect din motive concrete legate de:
- impozitarea patrimoniului;
- stabilirea limitei de creditare
- verificarea garanţiei creditului;
- redresarea întreprinderilor, etc.
Printre beneficiarii interesaţi de evaluare, pot fi:
A. Orice investitor deţinător de capital care poate avea următoarele intenţii:
- Achiziţionarea unei întreprinderi pentru a desfăşura o activitate productivă pe cont propriu;
- Dezvoltarea unei activităţi (creştere externă – prin preluarea unui concurent, fuziune);
- Cumpărarea unei anumite cote – părţi din întreprindere (portofoliu de acţiuni) cu scopul de a obţine, de la suma investită, o eficienţă cât mai mare în condiţiile unui risc asumat dat;
B. Acţionarii, interesaţi de o evaluare cât mai corectă a firmei pentru a cunoaşte perspectivele de evoluţie ale acesteia, evoluţie ce le va dicta comportamentul investiţional viitor (şi în primul rând vânzarea unora dintre acţiunile deţinute / cumpărarea de noi acţiuni);
- Studiul evoluţiei valorii firmei le va aduce la cunoştinţă rezultatele înregistrate de managerul firmei;
- Băncile, interesate să cunoască:
- Nivelul de îndatorare, calitatea garanţiilor şi potenţialul financiar viitor al clienţilor lor, poziţionarea acestora într-o logică de rating, pentru a modela şi manipula, în funcţie de client, relaţiile de creditare a întreprinderilor;
- Performanţele economico-financiare potenţiale ale întreprinderilor;
- Fondurile şi instituţiile financiare, pentru buna gestionare a portofoliilor lor;
C. Societăţile de asigurări, pentru calculul primelor de asigurare sau a garanţiilor oferite de întreprinderi;
D. Echipa de conducere a fiecărei întreprinderi, este permanent interesată să cunoască estimările de valoare asociate întreprinderii pe care o conduce, pentru:
E. Furnizorii şi creditorii unei întreprinderi, pentru fundamentarea şi negocierea termenilor de plată mai mult sau mai puţin favorabili, sau pentru argumentarea deciziei de conversiune a datoriilor;
F. Salariaţii, în ipoteza comportamentului raţional şi a aplicării normelor statului de drept,care pot cere salarii mai mari numai când firma are o evoluţie favorabilă, materializată în creşterea valorii,
G. Statul, este interesat adeseori de evaluarea întreprinderilor, în special din considerente fiscale sau în scopul privatizării
Componenţa beneficiarilor evaluării este reprezentată în figura 1.1.
Conţinutul economic al evaluării întreprinderii poate fi desprins din momentul în care proprietarii doresc să cunoască mărimea averilor, sau ce părţi din ea au fost vândute, donate, moştenite, expropriate sau supuse impozitării.
A evalua o întreprindere, în linii generale, înseamnă a- i determina în expresie bănească valoarea, exprimată prin preţul probabil al tranzacţiei şi a include în ea proprietăţile sale ca marfă, adică utilitatea şi cheltuielile ce ţin de ea.
Valoarea întreprinderii este o calitate convenţională a acesteia (sau a unui alt bun ,serviciu), ce îi este atribuită, ca urmare a estimărilor efectuate în cadrul procesului de evaluare de către evaluator. Valoarea unui bun este fondată pe noţiunea de schimb, preţul fiind punctul de echilibru, în care vânzătorul şi cumpărătorul (subiecţii afacerii) acceptă tranzacţia, adică este rezultatul negocierii dintre vânzător şi cumpărător.
Preţul reprezintă suma de bani pe care cumpărătorul o plăteşte în schimbul unei unităţi de bun economic, respectiv expresia bănească a valorii de schimb pe care o încasează vânzătorul pentru o unitate din bunul tranzacţionat.
În timp, s-au conturat două teorii mai importante ce au încercat să ofere răspunsuri, măcar parţiale, acestor întrebări: teoria valorii - muncă (obiectivă) şi valorii – utilitate (subiectivă).
Teoria valorii – muncă, a cărui izvor se află în opera economiştilor clasici Adam Smith, David Ricardo, Carl Marx susţine că substanţa valorii economice este munca producătorilor de bunuri, concretizată în noi bunuri economice. Mărimea valorii se manifestă pe piaţă prin valoarea de schimb şi reprezintă raportul cantitativ în care se schimbă două bunuri, adică preţul.
Conform teoriei valorii utilitate sau a utilităţii marginale, valoarea bunurilor se exprimă prin raritatea bunurilor economice şi prin utilitatea pe care indivizii, în calitatea lor de consumatori, o atribuie acestora.
Şcoala neoclasică susţine că valoarea bunurilor economice este dată atât de costul integral ,cât şi de utilitatea ce le-o conferă cumpărătorul, de preferinţele acestuia, preferinţe ce se află sub incidenţa mărimii şi sursei venitului.
A.Marchal a fost primul mare economist, care a luat în consideraţie tehnicile de evaluare, astfel separând teoria valorii de teoria evaluării.
Conceptual, a evalua înseamnă a contribui la determinarea valorii de schimb, ţinând cont de caracteristicile interne ale întreprinderii şi de referinţele externe, care trebuie analizate concomitent.
Evaluarea unei întreprinderi trebuie să ofere un sprijin în fixarea preţului acesteia, prin precizarea unei zone de negociere între vânzător şi cumpărător.
Din punct de vedere financiar, evaluarea întreprinderii poate fi privită ca un proces de estimare şi atribuire unei valori întreprinderii la un moment dat în întregime sau parţial în scopul determinării capacităţii întreprinderii de a genera fluxuri (profit, chash-flow) la dispoziţia proprietarului său, avându-se în vedere, că obiectul evaluării întreprinderii este un “bun”, care are capacitatea de a crea alte “bunuri”.
Elementele de bază, utilizate în evaluarea financiară a întreprinderii, printre care:
- Patrimoniul – în acest caz, valoarea întreprinderii se calculează pornind de la valoarea corectată a elementelor de activ şi de pasiv, reflectate în bilanţul său.
- Profitul – poate fi sub formă de cash-flow, încasări totale, dividende, serveşte de asemenea ca o bază de evaluare; se foloseşte în metode de evaluare, bazate pe profit.
- Cursul de piaţă al titlului de proprietate (al acţiunilor)- în acest caz valoarea întreprinderii se stabileşte în dependenţă de preţul, agreat la care titlurile acesteia sunt tranzacţionate pe piaţă.
No comments:
Post a Comment