Abordarea prin comparaţia directă este procesul, în care valoarea de piaţă estimată se obţine prin analiza pieţei pentru proprietăţi (bunuri) similare şi prin comparaţia acestor proprietăţi cu proprietatea (bunul) supusă evaluării.
Metodele înscrise în abordarea prin comparaţia directă se bazează pe principiul substituţiei, conform căruia un cumpărător important nu ar plăti pentru un ,,bun” mai mult decât suma cu care ar achiziţiona un bun comparabil cu aceiaşi utilitate în funcţie de rentabilitate şi risc. Altfel zis, aceste metode sunt bazate pe premisa, că valoarea de piaţă a unui ,,bun”(proprietăţi) este legată direct de preţurile tranzacţiilor comparabile ale proprietăţilor competitive
În baza informaţiei obţinute se iniţiază procedura propriu - zisă a evaluării, care include următoarele etape:
Referirea la întreprinderile similare cu cea evaluată presupune funcţionarea lor în acelaşi domeniu de activitate, sau corespunderea aceloraşi parametri economici din punct de vederea calitativi şi cantitativi. Din acest unghi de vedere în metoda comparaţiei directe există nouă elemente de comparaţie de bază:
După caz pot fi luate în consideraţie şi elemente suplimentare. Privind evaluarea întreprinderii, aici se mai iau în consideraţie aşa elemente ca: denumirea întreprinderii reţinute ca bază de comparaţie; ramura şi subramura de activitate; structura acţionariatului; dimensiunea întreprinderii după volumul activelor, mărimea capitalului propriu, volumul vânzărilor, numărul angajaţilor; ratele financiare specifice metodei în cauză exprimate prin multiplicatori, care permit convertirea veniturilor în valoare.
Cele mai multe ori determinarea valorii de piaţă a capitalului propriu al întreprinderii prin metoda comparaţiei directe se bazează pe multiplicatorii preţului, care arată corelaţia dintre valoarea de piaţă a întreprinderii (acţiunilor) şi baza financiară (poate fi exprimată prin profit, flux bănesc, dividende, rentabilitate, vânzări). Numărătorul în relaţia de calcul a unui multiplicator poate fi exprimat prin: Preţul acţiunii; Valoarea de piaţă a capitalului propriu (VPC pr);Valoarea de piaţă a capitalului investit (VPC i).
Numitorul poate fi reprezentat de:
Printre multiplicatorii mai principali utilizaţi în cadrul metodelor de evaluare prin comparaţie pot fi consideraţi:
Comparaţia directă de cele mai multe ori se utilizează pentru compararea clădirilor, terenurilor, construcţiilor care sunt sau pot fi înscrise în patrimoniul unităţilor economice. În cazul tranzacţionării bunurilor, producătoare de venituri, evaluarea acestora necesită informaţii asupra deprecierilor determinate în cadrul metodelor patrimoniale şi celor bazate pe venit.
I. Metoda comparaţiei cu tranzacţii de pachete minoritare (acţiuni la unităţi economice (întreprinderi) cotate);
II. Metoda comparaţiei cu vânzări de întreprinderi necotate (de pe piaţa de achiziţii şi fuziuni).
III. Metoda comparaţiei cu tranzacţii anterioare cu subiectul evaluării.
Aceste metode se aplică pe larg în practica internaţională de evaluare inclusiv şi în cazul evaluării în scopuri bancare fiind prevăzute de Standardele Internaţionale de Evaluare şi cele Europene, ţinându-se cont de tipul de proprietate recomandat în astfel de scopuri.
I. Metoda comparaţiei cu tranzacţii de pachete minoritare (acţiuni la întreprinderi cotate) – permite de a estima valoarea de piaţă sau valoarea de lichidare a acţiunilor în procesul tranzacţionării lor pe piaţa financiară. În acest caz, în procesul evaluării întreprinderii cotate pe piaţă, se i-au în consideraţie aşa factori ca rentabilitatea, riscul şi rata de creştere a sectorului (ramurii) din care face parte întreprinderea comparabilă. Printre principalele criterii de comparabilitate a întreprinderii selectate cu altele similare pot fi reţinute: domeniul de activitate, segmentele de piaţă şi zonă geografică, sortimentul produselor, performanţele financiare, dimensiunea întreprinderii.
Printre principalele etape de desfăşurare a metodei în cauză pot fi considerate:
II. Metoda comparaţiei cu vânzări de firme necotate (pe piaţa de achiziţii şi fuziuni) spre deosebire de metoda prezentată anterior permite estimarea valorii întreprinderilor care deţin pachete majoritare de acţiuni necotate pe piaţa de valori mobiliare, dar pentru care se cere evaluarea în scopul lichidării, fuzionării sau achiziţionării. De aceea, preţul stabilit pe piaţa de achiziţii şi fuziuni poate include valoarea de piaţă, valoarea de lichidare şi valoarea de investiţie. Din aceste considerente Standardele Internaţionale de Evaluare recomandă stabilirea corectă nu numai a scopului evaluării dar şi a valorii care să corespundă acestui scop. În linii generale în procesul utilizării metodei în cauză se menţin punctele descrise în metoda precedentă (de comparaţie cu tranzacţii de pachete minoritare).
III. Metoda comparaţiei cu tranzacţii anterioare cu subiectul evaluării - oferă posibilitatea de a compara tranzacţiile anterioare de valori mobiliare ale însăşi subiectului evaluării. Aici fiind necesare corecţii asupra valorilor estimate (de piaţă, de lichidare) în perioadele anterioare, luându-se în consideraţie aşa factori ca: trecerea timpului, circumstanţele economice din domeniul de activitate (ramură) din întreprinderea evaluată; scopul evaluării; modificările ratelor dobânzii şi inflaţiei.
Astfel, concluzia asupra valorii va fi bazată pe: definiţia valorii; scopul şi intenţia de utilizare a valorii; informaţiile relevante la data evaluării. Concluzionând asupra metodelor de evaluare bazate pe comparaţie pot fi scoase în evidenţă avantajele şi limitele acestora.
Avantaje: metodele sunt accesibile, simple, rapide; reflectă valoarea de piaţă în dependenţă de situaţia pieţei; permit de a realiza comparaţii credibile cu firme similare; se bazează pe informaţia din documentele financiare şi contabile, reflectând rezultatele şi posibilităţile reale ale întreprinderilor; permit de a cunoaşte situaţia din ramură; multiplicatorii valorici pot fi calculaţi la orice dată a evaluării; pot fi utilizate pentru mai multe tipuri de proprietăţi similare.
Limite: nu i-au în consideraţie activitatea viitoare a întreprinderii; creează dificultăţi privind selectarea întreprinderilor similare; sunt dificil de aplicat pentru întreprinderile mici şi mijlocii; sunt însoţite de riscul de a utiliza informaţii ale întreprinderilor din alte ramuri (deoarece întreprinderea selectată poate activa în mai multe ramuri).
Metodele înscrise în abordarea prin comparaţia directă se bazează pe principiul substituţiei, conform căruia un cumpărător important nu ar plăti pentru un ,,bun” mai mult decât suma cu care ar achiziţiona un bun comparabil cu aceiaşi utilitate în funcţie de rentabilitate şi risc. Altfel zis, aceste metode sunt bazate pe premisa, că valoarea de piaţă a unui ,,bun”(proprietăţi) este legată direct de preţurile tranzacţiilor comparabile ale proprietăţilor competitive
În baza informaţiei obţinute se iniţiază procedura propriu - zisă a evaluării, care include următoarele etape:
- Cercetarea pieţei, obţinerea de informaţii despre tranzacţiile de întreprinderi (sau altor bunuri).
- Verificarea informaţiilor prin confirmarea că datele obţinute sunt reale.
- Selectarea unor elemente de comparaţie relevante.
- Compararea întreprinderilor comparabile tranzacţionate cu întreprinderea evaluată, utilizând anumite elemente de comparaţie şi ajustând preţul de tranzacţionate a unităţii economice comparabile cu cea evaluată.
- Reconcilierea rezultatelor evaluării obţinute în urma analizelor comparative într-o singură valoare.
Referirea la întreprinderile similare cu cea evaluată presupune funcţionarea lor în acelaşi domeniu de activitate, sau corespunderea aceloraşi parametri economici din punct de vederea calitativi şi cantitativi. Din acest unghi de vedere în metoda comparaţiei directe există nouă elemente de comparaţie de bază:
- Drepturile de proprietate transmise.
- Condiţiile de finanţare.
- Condiţiile de vânzare (tranzacţionare).
- Condiţiile pieţei.
- Amplasarea.
- Caracteristicile fizice ale obiectului evaluat.
- Caracteristicile economice.
- Utilizarea.
- Componentele non-imobiliare ale valorii.
După caz pot fi luate în consideraţie şi elemente suplimentare. Privind evaluarea întreprinderii, aici se mai iau în consideraţie aşa elemente ca: denumirea întreprinderii reţinute ca bază de comparaţie; ramura şi subramura de activitate; structura acţionariatului; dimensiunea întreprinderii după volumul activelor, mărimea capitalului propriu, volumul vânzărilor, numărul angajaţilor; ratele financiare specifice metodei în cauză exprimate prin multiplicatori, care permit convertirea veniturilor în valoare.
Cele mai multe ori determinarea valorii de piaţă a capitalului propriu al întreprinderii prin metoda comparaţiei directe se bazează pe multiplicatorii preţului, care arată corelaţia dintre valoarea de piaţă a întreprinderii (acţiunilor) şi baza financiară (poate fi exprimată prin profit, flux bănesc, dividende, rentabilitate, vânzări). Numărătorul în relaţia de calcul a unui multiplicator poate fi exprimat prin: Preţul acţiunii; Valoarea de piaţă a capitalului propriu (VPC pr);Valoarea de piaţă a capitalului investit (VPC i).
Numitorul poate fi reprezentat de:
- Variabile legate de profiturile contabile;
- Variabile legate de vânzări sau de venituri;
- Variabile legate de valoarea contabilă a capitalurilor proprii, activelor, sau costul de înlocuire net al activelor;
- Variabile legate de caracteristici operaţionale specifice ramurii.
Printre multiplicatorii mai principali utilizaţi în cadrul metodelor de evaluare prin comparaţie pot fi consideraţi:
- Preţul acţiunii/Profitul net pe acţiunei (PER). Acest multiplicator se aplică în cazul estimării valorii de piaţă a unei acţiuni numai când întreprinderea este profitabilă.
- Multiplicatorul PERg reprezintă raportul între PER şi rata de creştere sperată g - se poate aplica în cazul întreprinderilor, care obţin creşteri considerabile de capital.
- Preţul acţiunii/Profit impozabil pe acţiune. se utilizează atunci când au loc schimbări ale ratei impozitului pe venit la momentul evaluării.
- Valoarea de piaţă a firmei/Cash-flow, permite determinarea valorii firmei luând în consideraţie continuitatea activităţii, şi obţinerea de fluxuri băneşti viitoare.
- Preţul acţiunii/Venitul din vânzări - se aplica în cazul când mărimea venitului din vânzări ale firmei pentru care se cere evaluarea este similar cu cel al firmelor evaluate la fel ca si capitalurile proprii ale acestora.
- Preţul acţiunii/Activul net contabil pe acţiune - se aplica în cazul când valoarea contabilă a activelor este aproape similară cu valoarea de piaţă a acestora şi activele necorporale nu au un impact direct asupra valorii firmei cu toate că se includ în aceasta.
- Multiplicatorul VPKpr/VCA - reprezintă raportul între valoarea de piaţă a capitalului propriu şi valoarea contabilă a activelor.
- Multiplicatorul VPKi/TA. Are în vedere raportul între valoarea de piaţă a capitalului investit şi valoarea contabilă a totalului activelor.
Comparaţia directă de cele mai multe ori se utilizează pentru compararea clădirilor, terenurilor, construcţiilor care sunt sau pot fi înscrise în patrimoniul unităţilor economice. În cazul tranzacţionării bunurilor, producătoare de venituri, evaluarea acestora necesită informaţii asupra deprecierilor determinate în cadrul metodelor patrimoniale şi celor bazate pe venit.
I. Metoda comparaţiei cu tranzacţii de pachete minoritare (acţiuni la unităţi economice (întreprinderi) cotate);
II. Metoda comparaţiei cu vânzări de întreprinderi necotate (de pe piaţa de achiziţii şi fuziuni).
III. Metoda comparaţiei cu tranzacţii anterioare cu subiectul evaluării.
Aceste metode se aplică pe larg în practica internaţională de evaluare inclusiv şi în cazul evaluării în scopuri bancare fiind prevăzute de Standardele Internaţionale de Evaluare şi cele Europene, ţinându-se cont de tipul de proprietate recomandat în astfel de scopuri.
I. Metoda comparaţiei cu tranzacţii de pachete minoritare (acţiuni la întreprinderi cotate) – permite de a estima valoarea de piaţă sau valoarea de lichidare a acţiunilor în procesul tranzacţionării lor pe piaţa financiară. În acest caz, în procesul evaluării întreprinderii cotate pe piaţă, se i-au în consideraţie aşa factori ca rentabilitatea, riscul şi rata de creştere a sectorului (ramurii) din care face parte întreprinderea comparabilă. Printre principalele criterii de comparabilitate a întreprinderii selectate cu altele similare pot fi reţinute: domeniul de activitate, segmentele de piaţă şi zonă geografică, sortimentul produselor, performanţele financiare, dimensiunea întreprinderii.
Printre principalele etape de desfăşurare a metodei în cauză pot fi considerate:
- determinarea criteriilor de comparaţie;
- selectarea întreprinderii de evaluat;
- selectarea întreprinderilor similare care corespund criteriilor de comparaţie;
- selectarea şi stabilirea mărimii multiplicatorilor valorii;
- stabilirea perioadei de analiză a multiplicatorilor.
II. Metoda comparaţiei cu vânzări de firme necotate (pe piaţa de achiziţii şi fuziuni) spre deosebire de metoda prezentată anterior permite estimarea valorii întreprinderilor care deţin pachete majoritare de acţiuni necotate pe piaţa de valori mobiliare, dar pentru care se cere evaluarea în scopul lichidării, fuzionării sau achiziţionării. De aceea, preţul stabilit pe piaţa de achiziţii şi fuziuni poate include valoarea de piaţă, valoarea de lichidare şi valoarea de investiţie. Din aceste considerente Standardele Internaţionale de Evaluare recomandă stabilirea corectă nu numai a scopului evaluării dar şi a valorii care să corespundă acestui scop. În linii generale în procesul utilizării metodei în cauză se menţin punctele descrise în metoda precedentă (de comparaţie cu tranzacţii de pachete minoritare).
III. Metoda comparaţiei cu tranzacţii anterioare cu subiectul evaluării - oferă posibilitatea de a compara tranzacţiile anterioare de valori mobiliare ale însăşi subiectului evaluării. Aici fiind necesare corecţii asupra valorilor estimate (de piaţă, de lichidare) în perioadele anterioare, luându-se în consideraţie aşa factori ca: trecerea timpului, circumstanţele economice din domeniul de activitate (ramură) din întreprinderea evaluată; scopul evaluării; modificările ratelor dobânzii şi inflaţiei.
Astfel, concluzia asupra valorii va fi bazată pe: definiţia valorii; scopul şi intenţia de utilizare a valorii; informaţiile relevante la data evaluării. Concluzionând asupra metodelor de evaluare bazate pe comparaţie pot fi scoase în evidenţă avantajele şi limitele acestora.
Avantaje: metodele sunt accesibile, simple, rapide; reflectă valoarea de piaţă în dependenţă de situaţia pieţei; permit de a realiza comparaţii credibile cu firme similare; se bazează pe informaţia din documentele financiare şi contabile, reflectând rezultatele şi posibilităţile reale ale întreprinderilor; permit de a cunoaşte situaţia din ramură; multiplicatorii valorici pot fi calculaţi la orice dată a evaluării; pot fi utilizate pentru mai multe tipuri de proprietăţi similare.
Limite: nu i-au în consideraţie activitatea viitoare a întreprinderii; creează dificultăţi privind selectarea întreprinderilor similare; sunt dificil de aplicat pentru întreprinderile mici şi mijlocii; sunt însoţite de riscul de a utiliza informaţii ale întreprinderilor din alte ramuri (deoarece întreprinderea selectată poate activa în mai multe ramuri).
No comments:
Post a Comment